Imagini neoficiale ale viitorului BMW Seria 7! Ce ascunde bolidul de lux în interior
La cumpăna dintre ani, vârful de gamă BMW s-a arătat nedeghizat lumii întregi într-o serie de fotografii scăpate pe Internet. Însă nu noul design este marea surpriză, ci ce anume ascunde acesta, informează promotor.ro.
Viitorul BMW Seria 7 - care este aşteptat anul acesta la Salonul Auto de la Frankfurt - şi-a făcut apariţia cu câteva luni bune înainte, fix la trecerea dintre ani, într-o serie de fotografii neoficiale. Însă calitatea imaginii şi cadrele indică faptul că nu s-ar fi chinuit nimeni să facă aşa ceva în Photoshop - maşina este cât se poate de reală.
Aşa cum era de aşteptat, designul exterior al noului Seria 7 reprezintă o evoluţie subtilă, suficient cât să păstreze proporţiile şi să adauge, totodată, un plus de eleganţă. Însă nu te lăsa indus în eroare, pentru că Seria 7 nu va încerca să adopte "armele" estetice ale lui S-Class în bătălia din segmentul maşinilor cu papion.
Noul BMW Seria 7 va doza şi mai puternic plăcerea condusului prin folosirea materialelor uşoare în construcţia noii limuzine - aşa încât viitorul Seria 7 va avea, conform bmwblog.com, 1.745 de kilograme. Adică o masă care o încadrează în clasa mare, unde Seria 5 este reprezentantul brandului.
Interiorul urmează criteriul de bază al bavarezilor - toate interioarele să arate la fel - însă plusează puternic la capitolul calitatea materialelor. Pe partea de tehnologie, noul Seria 7 va dispune de un sistem de încărcare wireless al telefoanelor mobile, de un iDrive redesenat şi de o listă lungă de sisteme de asistenţă şi de siguranţă. Nu lipsesc nici farurile cu laser şi sistemul audio high-end Bang&Olufsen.
Nu pare nimic inovator - cel puţin până când nu auzi de sistemul de navigaţie operabil prin intermediul gesturilor; sau de parcarea automată, care poate fi comandată de la cheie - presupunem aici că nu trebuie să fii în maşină când şi cât se întâmplă parcarea.
Gama de motorizări va fi revizuită pentru seria G11/G12 şi va cuprinde patru versiuni pe benzină, una diesel şi două hibrid. Motoarele noului BMW Seria 7 vor fi ajutate şi de transmisii automate cu nouă rapoarte.