IMAGINI SCANDALOASE de la Băcioi. Acuzaţii şi îmbrânceli între localnici şi un candidat electoral
Campania pentru turul doi de scrutin a degenerat în violenţe în comuna Băcioi din municipiul Chişinău. O mamă cu doi copii au ajuns la spital după ce au fost pulverizaţi cu gaze lacrimogene. Incidentul a avut loc aseară, în timpul unei întâlniri electorale, organizate de candidatul Vitalie Şalari. Oamenii s-au îmbrâncit şi au aruncat cu pietre.
Femeia spune că primarul s-a înfuriat după ce a fost luat la întrebări, iar ca urmare i-a atacat cu spray lacrimogen pe participanţii la întâlnire.
"S-a început a se arunca cu pietre, nu mai știu ce s-a întâmplat. Copii speriați, nu vedeau și acuma au ochii roșii", a spus mama copiilor, Elena Crăciun.
"E rău și cu fetița și cu băiețelul, îi internează. Primarul a dat cu gaz, avea pistolul la brâu. Când s-a început conflictul a ascuns pistolul. A venit poliția, dar el dacă i-a cumpărat pe toți, i-a alungat și cu asta s-a terminat", a declarat tatăl copiilor, Filip Crăciun.
Primarul degrevat, care candidează pentru un nou mandat, respinge acuzaţiile şi spune că a folosit spray lacrimogen pentru a se apăra.
"Au început a ne lua la pumni. Cu pietre au aruncat și am folosit gaze lacrimogene pentru autoapărare. Prin preajmă nu era niciun copil. Urgența a fost chemată aproximativ peste o oră și jumătate", a declarat candidatul la funcţia de primar în comuna Băcioi, Vitalie Șalari.
Medicii susţin însă contrariul. Potrivit lor, o fată de cinci ani şi fratele său de 10 ani au fost internaţi la Institutul Mamei şi Copilului.
"Ei au venit în stare gravă. Stare determinată de cefalee, slabiciune generală după intoxicația cu gaz lacrimogen. Acum copiii sunt în stare stabilă", a spus medicul pediatru, Natalia Golub.
Poliţia urmează să stabilească circumstanţele exacte ale producerii incidentului.
"Deocamdată nimeni nu a fost reţinut. Vedem în dependenţă de circumstanţe şi în dependenţă de ce declaraţii vor da persoanele implicate în acel conflict. Persoana care a aplicat acel spray lacrimogen trebuie să-i fie examinate acţiunile sale sub aspectul legislaţiei în vigoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Adrian Jovmir.
Rudele primarului degrevat spun că unii localnici au provocat intenţionat acest scandal.
IMAGINILE VIDEO VĂ POT AFECTA EMOŢIONAL.