Imagini sfâşietoare care au impresionat mii de oameni. Cum îşi plânge un pui de elefant mama moartă (VIDEO)
Felul în care un pui de elefant din Kenya reacţionează în momentul în care mama lui îşi dă ultima suflare a impresionat mii de internauţi care au urmărit imaginile video. Puiul de elefant a fost salvat de un grup de voluntari, care l-au dus într-o rezervaţie unde sunt ţinuţi şi alţi pui de elefanţi orfani, scrie gandul.info.
Cherie, o femelă elefant din Kenya, care făcea parte din familia cunoscută sub numele de "Primele doamne", a murit după ce timp de mai multe săptămâni s-a confruntat cu dureri puternice de stomac, provocate de o infecţie intestinală.
În momentul în care şi-a dat ultima suflare, lângă ea se afla puiul ei în vârstă de cinci luni, care nu a vrut să o părăsească nici după ce aceasta a murit. "Cherie a murit fără să sufere prea mult. Din fericire, nu am fost nevoiţi să o eutanasiem. În acele momente, puiul ei era lângă ea. După câteva minute de la deces, cel mic a început să realizeze că mama lui a murit", a povestit David Daballen, membru al asociaţiei "Salvaţi elefanţii".
El şi colegii lui au încercat toată noaptea să prindă puiul ca să îl ducă într-un loc sigur, departe de animalele care puteau să îl ucidă, dar acesta nu s-a lăsat luat de lângă mama lui. A doua zi, au fost nevoiţi să tranchilizeze puiul de elefant şi astfel l-au putut lua şi duce într-o rezervaţie unde se aflau şi alţi pui orfani.