(IMAGINI ŞOCANTE) Doi câini de rasă pitbull au mutilat până la moarte un maidanez. Ce riscă stăpânii patrupezilor agresivi
O amendă de 3.600 de lei riscă să achite doi fraţi pentru că şi-au asmuţit câinii de luptă, de rasă pitbul, pe un maidanez până l-au ucis. Mai mult, aceştia au agăţat leşul într-un pom, pentru ca patrupezii lor să continue să-l sfârtece. Oroarea a fost filmată şi postată pe Tiktok.
Imaginile video au fost publicate în decembrie, iar mai apoi au fost distribuite pe Facebook de un grup pentru protecţia animalelor. Oamenii legii spun că s-au autosesizat în acest caz şi au identificat indivizii, maidanezul fiind ucis pe teritoriul unui abator din satul Bălăureşti.
Fraţii au 23 şi 25 de ani şi sunt locuitori ai raionului Nisporeni. Poliţiştii au mai constat că în ziua cu pricina, fraţii şi-au plimbat câinii de luptă, fără botniţă, prin mai multe sate.
Pe numele făptaşilor a fost deschis un proces verbal, iar ANSA urmează să stabilească valoarea amenzii.
Săptămâna trecută, un alt caz de maltratare a animalelor a ajuns în vizorul opiniei publice. Este vorba despre un bărbat din Truşeni care şi-a legat câinele de maşină şi l-a târât pe drum. Acesta, la fel, urma să fie amendat cu trei mii de lei.