Imagini spectaculoase! "Marea Pată Roşie" de pe Jupiter, mister dezlegat de NASA
Agenţia spaţială americană (NASA) a publicat, miercuri seară, o serie de imagini uimitoare cu "Marea Pată Roşie" de pe Jupiter, surprinse marţi dimineaţa de sonda Juno care a survolat această planetă la doar 9.000 de kilometri distanţă, informează joi AFP.
Aceasta a fost prima dată când a putut fi observat de la o distanţă atât de mică acest anticiclon gigantic având un diametru de 16.350 de kilometri, de 1,3 ori mai mare decât Pământul, scrie realitatea.net.
"Timp de secole oamenii de ştiinţă au făcut observaţii, au pus sub semnul întrebării şi au emis teorii legate de "Marea Pată Roşie" de pe Jupiter, a declarat Scott Bolton din cadrul Southwest Research Institute din San Antonio, responsabilul ştiinţific al misiunii. "Acum avem cele mai bune imagini luate vreodată cu această furtună emblematică", a completat el într-un comunicat.
În fotografiile publicate pe site-ul NASA, se poate vedea acest loc ce pare a pluti în mijlocul unui ecosistem siniliu şi formând un fel de vârtej roşu.
Omul de ştiinţă a explicat că va fi nevoie de timp pentru ca echipa să analizeze toate datele transmise de cele opt instrumente de pe Juno care au fost toate îndreptate către "Marea Pată Roşie" în timpul acestui survol. "Aceste date vor oferi o clarificare cu privire la originile, starea actuală şi cea viitoare a acestui fenomen", a mai spus Scott Bolton.
"Marea Pată Roşie", care a fost observat începând din 1830 şi care a fost menţionat în mod regulat în ultimii 350 de ani de astronomi pare să îşi reducă dimensiunile, menţionează sursa citată.
O sondă a NASA aflată pe orbita Jupiter a început marţi să transmită date şi imagini obţinute în urma celei mai apropiate treceri a unui dispozitiv creat de om pe deasupra "Marii Pete Roşii".
Lansată la 5 august 2011, Juno s-a plasat pe orbită în jurul lui Jupiter la data de 4 iulie 2016. Următorul survol este planificat pentru 1 septembrie.
Juno, o misiune de 1,1 miliarde de dolari, urmează să rămână circa douăzeci de luni în jurul lui Jupiter pe care trebuie să o survoleze de 37 de ori, între 10.000 şi 4.667 de kilometri deasupra norilor.
Survolările lui Juno sunt mult mai aproape decât precedentul record de 43.000 de kilometri, stabilit de sonda americană Pioneer 11 în 1974.
Sonda a detectat deja uragane gigantice în zona polilor planetei Jupiter şi a efectuat observaţii inedite asupra atmosferei din interiorul planetei gazoase.
- Un incident petrecut în spaţiu le-a dat FIORI RECI savanţilor de la NASA. Ce s-a întâmplat
- Imagini spectaculoase din spaţiu. NASA a reuşit să surprindă Nebuloasa Crabului
- NASA a descoperit cea mai fierbinte planetă din univers
- "Emoticonul" Jupiter. Ce imagine spectaculoasă au surprins cei de la NASA