canal tv
Imagini emoționante au apărut pe rețelele de socializare cu un bărbat fără picioare din Făgăraș, România care curăță zăpada de pe mașinile din parcare.
Imaginile cu bărbatul care muncește cu lopata dintr-un scaun cu rotile au devenit virale pe Facebook.
Soția bărbatului a postat fotografia pe rețeaua de socializare, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Sute de oameni au apreciat gestul bărbatului și au lăudat determinarea și spiritul său altruist.
„Cum soțul meu poate, ar putea și alții să iasă la dat zăpada, să facem trotuarele practicabile", a scris soția bărbatului la descrierea postării.
„O astfel de imagine ne lasă fără cuvinte. Pe noi, toți cei care „măturăm” de zor pe Facebook, din fotolii, când ninge, cu tot felul de nemulțumiri la adresa unora sau altora”, a comentat o altă persoană care a distribuit fotografia, potrivit adevărul.ro.