Imediat după internarea lui Gumeniţă, Secţia Cardiologie a Spitalului Sfânta Treime a fost închisă
Iacob Gumeniţă, fostul şef al Poliţiei capitalei, a fost internat ieri, 7 aprilie, la Spitalul Sfânta Treime. Gumeniţă ar fi trebuit să fie audiat de procurori în legătură cu violenţele care au avut loc în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Avocatul său a cerut însă amânarea audierilor. Procurorii cred că Gumeniţă a simulat boala, că de fapt, nu este bolnav şi spun că data viitoare va fi adus cu forţa.
Fostul Comisar al capitalei, Iacob Gumeniţă urma să fie audiat în dosarul în care mai mulţi poliţişti sunt cercetaţi pentru că, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu. De altfel, potrivit unui comunicat al Procuraturii, fostul şef al Poliţiei capitalei apare în mai multe imagini lovind protestatari. Avocatul său a cerut însă amânarea audierilor, după ce Gumeniţă a chemat ambulanţa, acuzând dureri de inimă. Imediat după internarea lui Gumeniţă, Secţia Cardiologie a fost închisă.
Procurorii nu au precizat când îl vor mai chema pe Iacob Gumeniţă la audieri.