canal tv
Un automobil condus de un bărbat de 62 de ani s-a lovit violent cu un camion la volanul căruia era un șofer de 60 de ani. În urma impactului mașina a fost avariată grav. Accidentul a avut loc astăzi pe strada Miorița din cartierul Telecentru al Capitalei.
Potrivit unui martor ocular, șoferul automobilului a vrut să iasă din parcare, nu s-a asigurat și mașina a fost lovită de camion. Totodată a mai fost zgârâiat și un Jaguar. În zonă s-au format ambuteiaje.
Potrivit oamenilor legii, nicio persoană nu a avut de suferit.
Poliția a inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Șoferul care va fi găsit vinovat de producerea accidentului riscă o amendă de 1 500 de lei și 6 puncte de penalizare.
Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa [email protected] sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă.