Împăratul Japoniei sărbătoreşte urcarea pe Tronul Crizantemei. La ceremonie au venit invitaţi mondeni
Japonia organizează marţi ceremonii publice marcând urcarea pe Tronul Crizantemei a împăratului Naruhito, un eveniment istoric prin care succesorul lui Akihito îşi va proclama mandatul în faţa poporului nipon şi a demnitarilor din 194 de ţări, relatează EFE.
După ce a moştenit funcţia la 1 mai, când a avut loc o altă ceremonie desfăşurată în faţa reprezentanţilor politici naţionali şi ai Familiei Imperiale, Naruhito va fi marţi protagonistul unei zile de manifestări solemne ce îi vor marca ascensiunea pe tronul cele mai vechi monarhii din lume.
Aproximativ 2.000 de invitaţi, printre care 70 de şefi de stat şi de guvern din întreaga lume, vor asista la aceste festivităţi ce constituie evenimentul central al unui amplu calendar de celebrări ce includ ritualuri sintoiste desfăşurate cu uşile închise şi alte tradiţii la scară mai mică.
Celebrarea tradiţiei 'Sokuirei Seiden no gi' - echivalentă încoronărilor în monarhiile occidentale - va avea loc în sălile cele mai maiestuoase ale ermeticului Palat Imperial din Tokyo, care îşi deschide porţile doar pentru astfel de evenimente.Împăratul va urca la propriu şi simbolic pe un tron construit special cu această ocazie, numit 'Takamikura', şi protejat de draperii şi de un baldachin de 6,5 metri înălţime iar de aici îşi va proclama ascensiunea în funcţie înainte de a primi felicitările şi tradiţionalele ovaţii 'banzai' ('viaţă lungă împăratului').
Naruhito va purta un costum de ceremonie brodat cu ornamente tradiţionale şi va fi însoţit de soţia sa, împărăteasa Masako, care va purta un kimono din 12 straturi şi va urca pe un tron alăturat de dimensiuni mai mici decât cel al împăratului, scrie agerpres.ro.
Invitaţii străini vor urmări ceremonia ce va dura o jumătate de oră prin intermediul unor ecrane instalate în salonul alăturat celui numit 'Matsu no ma', care din cauza dimensiunii sale reduse nu îi poate găzdui decât pe membrii familiei imperiale şi pe reprezentanţii diferitelor instituţii ale ţării.
Printre invitaţii la ceremonie figurează monarhi ai Europei, precum regele Felipe al VI-lea al Spaniei sau moştenitorul coroanei Marii Britanii, printul Charles, şi reprezentanţi guvernamentali din America, Africa, Asia şi Oceania.
Ceremonia ar putea fi umbrită, dacă se adeveresc prognozele meteo care prevăd ploaie pe tot parcursul zilei, iar în acest caz va fi suspendată desfăşurarea gărzii imperiale în curtea Palatului, cum a informat luni la conferinţa de presă delegatul guvernului nipon pentru ceremonie, Akiteru Mikami.Ziua va continua cu o cină de gală organizată în cea mai mare dintre saloanele Palatului Imperial - numită 'Homei-den' - care va fi precedată de un cocteil de bun venit, unde invitaţii vor putea schimba câteva cuvinte cu noii împăraţi, şi se va încheia cu un spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale.
Meniul cuprinde feluri de mâncare în stil occidental şi ingrediente nipone, printre care fructe de mare şi peşte, sparanghel cu felii din carne de viţel, orez, fructe şi deserturi, potrivit vicelui-Mare maestru de ceremonii al Agenţiei Imperiale, Jiro Okuyama.
Pentru această ocazie numărul invitaţilor va fi redus la aproximativ jumătate, comparativ cu cei care au participat la întronarea împăratului Akihito în 1990 (circa 4.000) cu scopul de a reduce cheltuielile, a precizat Mikami.
Festivităţile de marţi includeau şi o paradă în cadrul căreia Naruhito şi Masako urmau să defileze pe străzile din Tokyo în maşini decapotabile, dar aceasta a fost amânată pentru data de 10 noiembrie "în urma pagubelor grave provocate de taifunul Hagibis", potrivit aceleiaşi surse.
Întronarea lui Naruhito, cel de-al 126-lea împărat din istoria Japoniei, va fi a patra desfăşurată în această ţară de la începutul secolului al XX-lea şi a doua din istorie care va beneficia de prezenţa invitaţilor internaţionali, după cea a lui Akihito în 1990.