canal tv
Locuitorii Capitalei sunt îndemnați să nu arunce brazii direct în containerele pentru deșeuri. Toți brazii care au ajuns în casele chișinăuienilor de sărbători vor fi reutilizați, la fel ca și în anii precedenți, a anunţat Primăria Chişinău.
Potrivit Primăriei Chiţinău, toți locuitorii Capitalei sunt îndemnați să depoziteze pomii de Crăciun, utilizați la sărbătorile de iarnă, în apropierea platformelor de colectare a deșeurilor menajere, de unde ulterior vor fi colectați de serviciile specializate din cadrul Primăriei, pentru a fi transportați spre reciclare.
Totodată, instituţia menţionează că brazii vor fi transportați centralizat, la platforma de deșeuri biodegradabile unde vor fi tocați, iar rumegușul rezultat în urma tocării va fi utilizat pentru compost organic. Acest compost va fi utilizat de către specialiștii Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi" în calitate de îngrășământ organic pentru plante și pentru fertilizarea solului.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova dar și din întreaga lume!