Important pentru pacienţi. Noi reguli pentru prescrierea și eliberarea medicamentelor compensate
Regulile de prescriere și eliberare a medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală vor fi modificate urmare a punerii în aplicare a Sistemului informațional automatizat „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern.
Astfel, va fi extins dreptul de prescriere a produselor farmaceutice compensate pentru mai multe categorii de medici, și anume: toți medicii din cadrul asistenței medicale specializate de ambulatoriu, medicii specialiști din cadrul unităților de primiri urgențe, medicii care prestează servicii de îngrijiri comunitare la domiciliu și îngrijiri paliative la domiciliu.
Potrivit proiectului, medicul de familie va prescrie medicamente şi dispozitive medicale compensate pentru tratamentul tuturor maladiilor, iar medicii de specialitate – pentru maladiile conform profilului. Pe un formular de reţetă electronică vor putea fi prescrise mai multe medicamente, precum şi dispozitive medicale compensate pentru un singur diagnostic, conform codului maladiei din Clasificatorul Internaţional al Maladiilor.
Totodată, au fost introduse prevederi noi și la eliberarea medicamentelor şi dispozitivelor medicale compensate. Astfel, valorificarea reţetei electronice va avea loc per poziţie de medicament sau dispozitiv medical şi se va confirma cantitatea eliberată, suma compensată şi cea achitată de pacient.
De asemenea, pacientul va putea valorifica rețeta electronică la farmacie de mai multe ori (pe parcursul a trei vizite la farmacie). Mai mult decât atât, medicametnele și dispozitivele compensate prescrise vor putea fi ridicate de la farmacie de către o persoană împuternicită de pacient. În cazul situațiilor excepționale (pandemii, război, cataclisme), accesul la prescripția medicală nu va fi limitat.
Printre beneficiile digitalizării prescrierii și eliberării medicamentelor și dispozitivelor compensate se numără și reducerea timpului și a erorilor umane în prescrierea, procesarea și eliberarea rețetelor, monitorizarea eficientă a utilizării medicamentelor și a dispozitivelor medicale compensate, o gestionare mai bună a resurselor în acest domeniu.
CNAM a lansat anul trecut procesul de implementare a Sistemului informațional „e-Rețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”, care se află în prezent în faza de testare la nivel național.