Important pentru posesorii de arme. Perioada de vizare a permiselor, prelungită din cauza stării de urgență instituită în țară

În condiţiile impuse de starea de urgenţă provocată de răspândirea infecţiei COVID-19, Inspectoratul General al Poliţiei comunică posesorilor de arme unele aspecte privind procedura de vizare a permiselor de arme, se arată într-un comunicat de presă al IGP.

În acest context consemnăm că, prin Hotărârea Parlamentului nr.55 din 17.03.2020 a fost declarată stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru perioada 17 martie – 15 mai 2020. În dependenţă de eradicarea sau extinderea tendinţei de evoluţie şi răspândire a infecţiei, autoritatea legislativă a statului poate reduce sau extinde această perioadă a stării de urgenţă.

Conform pct.67 al Regulamentului cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.293/2014, persoanele care fac dovada cu acte autentice că în perioada stabilită pentru vizarea permisului de armă s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta la organul de poliţie competent din motive obiective beneficiază de dreptul de vizare a permisului de armă, dar cel târziu peste 30 de zile de la data încetării motivelor respective.

Subsecvent, în legătură cu emiterea codului de alertă la nivel naţional şi în scopul asigurării protecţiei şi prevenirii răspândirii infecţiei COVID-19, conform pct.5 subpct.4) al Ordinului Inspectoratului General al Poliţiei nr.80 din 12.03.2020, audierea cetăţenilor este sistată, iar potrivit pct.1) subpct.5) al Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.144 din 16.03.2020 serviciile prestate populaţiei sunt limitate până la ridicarea stării de urgenţă prin hotărâre a Parlamentului.

Subsidiar, posesorii de arme, care în perioada menţionată supra, au obligația de a viza permisele de armă, după finalizarea stării de urgență, vor avea la dispoziție un termen 30 de zile calendaristice pentru a viza permisele de armă conform prevederilor legale, specificate la Capitolul VII al Hotărârii Guvernului nr.293/2014 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă”, cu adresarea ulterioară la Direcţia generală securitate publică a Inspectoratului General al Poliţiei (mun. Chişinău, str. Aleea Gării 38) – pentru armele cu ţeava ghintuită şi la organul de poliție de competență teritorială – pentru armele cu ţeava lisă şi pistoalele cu bile de cauciuc, având asupra lor: 

- permisul de armă (copia și originalul);

- actul de identitate al posesorului de arme (copia și originalul);

-  certificatul de examinare tehnică periodică pentru armele cu drept de port şi de folosire, efectuată în ultimele 12 luni;

- documentul care atestă calitatea ce i-a conferit dreptul de a deţine sau, după caz, de a purta şi a folosi arma respectivă;

- certificatul medical (concluzie narcologică şi psihiatrică);

- raport de la ofiţerul de sector privind condiţiile de păstrare.

Menţionăm că, perioada situaţiei de urgenţă constituie dovada autentică precum că posesorii de arme s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta la organul de poliţie competent din motive obiective şi astfel vor fi absolviţi de răspundere contravenţională pentru încălcarea termenului de vizare a permiselor de armă în perioada dată (17 martie – 15 mai 2020, dar aceasta poate fi eradicată sau extinsă în dependenţă de situaţia pandemică).

Astfel, Direcția generală securitate publică a IGP vine cu recomandarea „staţi acasă!” și asigurați-vă cu măsuri de protecție personală în perioada stării de urgență.

Pentru informaţii suplimentare apelaţi la numărul de telefon: 079411881.

Lasă un comentariu