IMPORTANT pentru străinii care solicită vize în Statele Unite. Noua REGULĂ care a intrat în vigoare
Embed:
Străinii care solicită vize în Statele Unite trebuie să menţioneze în cerere ce conturi au pe reţelele de socializare. Noua regulă a fost anunţată oficial anul trecut, dar a intrat în vigoare abia acum. Norma a fost implementată la solicitarea preşedintelui american, Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă a motivat această măsură prin faptul că securitatea naţională este pe primul plan şi că orice turist sau imigrant trebuie verificat, inclusiv în ceea ce priveşte istoricul călătoriilor, informaţii despre membrii familiilor sau adresele unde a locuit.
Anual, de această nouă regulă vor fi afectaţi aproximativ 14 milioane de turişti care ajung în Statele Unite. Cei care vor refuza să ofere aceste informaţii nu vor putea intra în SUA.