IMPOZIT UNIC pentru companiile IT. Prevederile unui proiect de lege aprobat de Parlament
Companiile din sectorul IT, care își vor înregistra activitatea în parcurile specializate, vor plăti un impozit unic, în mărime de șapte la sută din volumul vânzărilor. Facilitățile sunt incluse în proiectul de lege privind parcurile din industria tehnologiei informației, aprobat astăzi în prima lectură de către deputaţi.
Autorii proiectului consideră că introducerea impozitului unic va fi eliminată corupţia şi birocraţia, iar sectorul IT va deveni mai atractiv pentru investitorii străini.
"Statul va obţine cu certitudine o şansă de a realiza un potenţial nevalorificat. După cum vă spuneam cota industriei este de 0,8% raportată la PIB, astfel nu există niciun risc de a nu încasa sumele necesare în bugetul ţării", a explicat ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor Pavel Filip.
"Eu cred că trebuie să avem o înțelegere comună cu toate instituțiile care pot coparticipa. Vom avea un exemplu cum să procedăm și pe alte domenii", a spus liderul PLDM Vlad Filat.
În opinia deputaţilor socialişti, proiectul de lege comportă anumite riscuri.
"Sunt unele companii care în mod formal parcă au acest gen de activitate, dar în realitate se ocupă cu importul şi comercializarea tehnicii, utilajului electronic şi atunci ei incluşi în listele rezidenţilor vor avea aceste facilităţi", a precizat deputatul PSRM, Vladimir Ţurcan.
Preşedintele Parlamentului a menţionat că dezvoltarea industriei IT contribuie la promovarea imaginii ţării peste hotare.
"Prim-ministrul Estoniei, la o conferință în statele Unite ale Americii, unde se prezentau țările, dumneai a ieșit așa, mai timid la tribună. S-a prezentat ca fiind din Estonia. Mare lucru nu a remarcat nimeni. Când dumneai a remarcat că e țara unde a fost inventat ți dezvoltat Skype-ul, toți au început să aplaude", a conchis Andrian Candu.
În prezent, companiile IT plătesc mai multe taxe şi impozite. Raportate la volumul vânzărilor, acestea reprezintă 13 la sută. Impozitul unic ce urmează a fi introdus va îngloba șapte tipuri de plăți, inclusiv impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări medicale și taxele pentru folosirea drumurilor.