Impresii, emoţii, evenimente. Noaptea Muzeelor la Chişinău a adunat mii de oameni la un loc (VIDEO)
Mii de oameni au dat năvală aseară şi în muzeele din ţară, care au putut fi vizitate gratis. Cu prilejul "Nopţii Muzeelor", oamenii au avut ocazia să vadă expoziţiile permanente şi temporare şi să asiste la diverse spectacole.
Copii, împreună cu părinţii lor, adolescenţi, tineri și oameni în etate au trecut pragul muzeelor din Capitală. Cei mai entuziasmați au fost micuţii care au avut posibilitatea să descopere pentru prima dată vestigiile trecutului.
"Eu aici caut niște oase și sap mai adânc ca să găsesc ceva mai bun. Asta este osul unui animal, iar aceasta încă nu știu", a spus o fetiţă.
Vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie au aflat de la specialişti amănunte despre modul de viață al strămoșilor noştri.
"Sunt schelete umane descoperite pe teritoriul țării noastre care datează din perioada medievală târzie și anume între secolele XV și XVII", a explicat antropologul Angela Simalcsic.
Iar studenții Academiei de Poliţie "Ștefan cel Mare" au oferit publicului un spectacol cu genericul "Tradiția militară națională din perioada medievală și până în prezent".
"Mă bucur că sunt studenți care păstrează, care valorifică tradițiile foarte importante pentru neamul moldovenesc", a zis un vizitator.
"Am niște impresii foarte pozitive despre acești băieți bravi. S-au prezentat la cel mai înalt nivel și au o pregătire destul de bună", a declarat o femeie.
În această zi a fost premiat şi ''Cel mai bun muzeograf al anului''.
"Realizările pe care le-am făcut sunt făcute din plăcere și este o muncă pe care o fac zi de zi de aia că îmi place", a spus directorul muzeului din satul Văsieni, raionul Ialoveni, Sergiu Candu.
"Dragi directori de la muzeele noastre naţioanel, dragi colegi de la facultatea de istorie. Faceti istorie in continuare că numai istoricii ajung miniştri şi ei vor schimba acveastă ţară, să ştiţi", a enunţat ministrul Culturii Monica Babuc.
Muzeele din Capitală au fost deschise până după miezul nopții. "Noaptea Europeană a Muzeelor" a fost sărbătorită în Moldova a 11-a oară.