Impresiile primilor vizitatori ai Castelului Mimi: Nu am mai văzut aşa ceva la noi în Moldova
Primul castel vinicol, fondat încă în anul 1893, şi-a redeschis astăzi uşile după mai bine de un secol. Să admire bijuteria arhitecturală din satul Bulboaca, Anenii Noi, au venit zeci de oameni de rând, dar şi demnitari.
Oaspeţii au putut vizita celebrul Castel Mimi şi beciurile unde sunt păstrate butoaiele cu vin.
La fel, organizatorii au pregătit un concert, dar şi alte surprize pentru vizitatori.
"Am intrat în această sală şi mi s-a părut foarte originală, nu am văzut aşa ceva la noi în Moldova. Ceea ce am văzut aici este o combinaţie dintre modern şi tradiţional", a spus o vizitatoare.
În incinta castelului, oaspeţii au participat la o degustare. Producătorii spun că au oferit cele mai bune vinuri.
"Cred că am investit în tot, am investit şi în vie, am investit şi în tehnologii, echipamente, dar eu cred şi mai mult în oameni. Fiindcă vinul în afară de struguri şi tehnologie, mai are şi suflet", a spus directorul de la Şcoala de Sommelier, Nicolae Luca.
Primii vizitatori ai Castelului au declarat că au rămas suprinşi de lucrările ample care s-au produs:
"Foarte bine şi minunat, nici nu m-am gândit că în aşa timp scurt se poate de făcut aşa frumos"
"Cu toate că suntem aici vecini nu am fost niciodată. Şi ne pare bine ceea ce se face aici pentru lume, ţară"
Doritorii la fel, au avut parte de excursii şi picnicuri în aer liber, iar atmosfera a fost întreţinută de artişti autohtoni.
La deschidere au participat şi mai mulţi oficiali, care au avut parte de un tur al Castelului, dar şi de o degustare.
"De la arhitectura locului, de la cum arată frumosul Castel, grădinele, planurile de dezvoltare pe viitor, ceea ce presupune hotelul, SPA. Cu siguranţă vom veni aici şi când sunt gata camerele de hotel vom rămâne şi pe noapte", a spus Andrian Candu.
După şase, cât a durat restaurarea Castelului Mimi, directorul complexului spune că au planuri mari pe viitor.
"Astăzi Castel Mimi de fapt, inaugurează însăşi castelul, beciurile, sălile de degustare, zona de producere, parcul şi grădina. Urmează să inaugurăm un hotel, o zonă cu piscină, un wine spa şi o galerie de artp permanentă şi un muzeu", a spus directorul Castelului, Cristina Frolov.
Castelul Mimi a fost fondat în 1893 de către un boierul şi vinificatorul Constanti Mimi.
- EXCLUSIV! DETALII NEŞTIUTE despre castelul Mimi. Cum arată clădirea acum și când va fi gata (FOTO)
- Castelul Mimi prinde viaţă! Când va fi deschis pentru public
- Castelul Mimi îşi redeschide porţile publicului larg
- Adevărată bijuterie arhitecturală! Cum arată castelul Mimi. Imagini exclusive înainte de lansare (FOTO)
- Adrian Candu, la deschiderea castelului Mimi: Suntem martori la cum reînvie o legendă
- AVEM CU CE NE MÂNDRI! De astăzi, Castelul Mimi este deschis pentru vizitatori