IMPRESIONANT. Ce a făcut o mămică din California care nu se poate opri din lactat
O mamă din California, SUA, care produce foarte mult lapte după ce a născut, din cauza unei afecțiuni medicale, a dăruit aproape 1.000 de pungi pline cu lapte femeilor care au probleme cu hrănitul nou-născuților, potrivit libertatea.ro.
Tabitha Frost, 29 de ani, suferă de sindromul hiperlactației, o afecțiune medicală rară care a făcut-o să producă mai mult lapte decât are nevoie pentru a-și hrăni copilul.
Tânăra mamă, care mai are în total trei copii, trebuia să-și extragă laptele cu pompa la fiecare trei ore.
"Nu pot să mă opresc din produs lapte nici când sunt în vacanță, când mă simt rău sau când nu pot să dorm. Laptele vine constant", a spus mămica.
Ea a ajuns să producă lapte în exces după ce a dat naștere celui de-al doilea copil. Tabitha susține că bona ei a rămas șocată "pentru că nu a mai văzut atât de mult lapte uman înainte".
După ce a născut al treilea copil în urmă cu 8 luni, Tabita a decis să congeleze, apoi să doneze laptele său copiilor născuți prematur sau celor care nu primesc destul lapte de la mamele lor.
"Este multă muncă să ambalez laptele, dar nu pot să mă opresc din produs", a mai precizat femeia.
- PREMIERĂ pentru Republica Moldova! Femeile vor putea dona lapte pentru bebeluşii născuţi prematur
- Statistică: Doar o treime dintre mamele care locuiesc la oraş îşi hrănesc copiii cu lapte matern
- Laptele matern îi poate face pe copii mai inteligenți și îi protejează împotriva unor boli potențial mortale
- O femeie donează peste 150 de litri de lapte matern propriu. Care este motivul