IMPRESIONANT! Cum arată cea mai veche bibliotecă din lume (FOTO)
Biblioteca al-Qarawiyyin din Maroc – cea mai veche din lume – se va redeschide anul acesta după lucrările de restaurare care au durat patru ani, anunță The Guardian citat de historia.ro.
Biblioteca din Fez datează din secolul al IX-lea și găzduiește manuscrise de valoare inestimabilă. Anul acesta, după redeschiderea bibliotecii, protecția lor va fi asigurată de cele mai moderne tehnologii în domeniu.
Restaurarea clădirii a presupus și construcția unui nou sistem de canalizare care să absoarbă umezeala din camerele în care sunt depuse manuscrisele și cărțile vechi. Au fost achiziționate și scanere performante care pot detecta găuri minuscule ce pot apărea în pergamentele vechi, precum și aparate care tratează manuscrisele cu un lichid special care le umezește suficient cât să prevină crăparea lor.
O cameră specială, foarte bine protejată, cu sisteme pentru controlul temperaturii și al umidității, găzduiește cele mai vechi opere. Cea mai prețioasă dintre ele este o copie a Coranului din secolul al IX-lea, scris în stilul caligrafic kufic pe piele de cămilă.
Restaurarea bibliotecii a fost făcută într-o perioadă agitată. În alte colțuri ale lumii arabe, monumentele antice sunt în pericol de a fi distruse. Unele dintre ele – din Siria sau Irak – au și dispărut din cauza militanților Statului Islamic, inclusiv marea librările de la Mosul, în care se aflau mii de manuscrise, sau orașele antice Nimrud și Hatra. Însă Marocul pare departe de aceste tulburări și în ultimii ani autoritățile au acordat mai multă atenție restaurării monumentelor.
Biblioteca al-Qarawiyyin a fost fondată în secolul al IX-lea de o femeie: Fatima al-Fihri, fiica unui negustor bogat din Kairouan, a sosit la Fez și a puz bazele complexului cultural ce va include biblioteca, o moschee, dar și universitatea al-Qarawiyyin, la rândul ei cea mai veche instituție de acest gen din lume.
Biblioteca trebuia deschisă în vara anului 2016, apoi termenul a fost amânat. Data exactă a inaugurării nu a fost stabilită exact, dar arhitecții susțin că ea va avea loc în acest an. Și autoritățile au urmărit cu atenție derularea proicetului, însuși regele Mohammad VI vizitând șantierul în luna iunie. Tot el, probabil, va participa și la ceremoniile de deschidere.
Restaurarea bibliotecii al-Qarawiyyin face parte dintr-un plan cultural mai amplu de a readuce orașul Fez la statutul său de odinioară, de capitală culturală și spirituală a Marocului.
- Proiect INEDIT! Biblioteca Umană din Danemarca, locul unde se "răsfoiesc" destine
- Încă o CRIMĂ împotriva patrimoniului mondial. Statul Islamic a distrus "Poarta lui Dumnezeu"
- Statele Unite au restituit Italiei o scrisoare veche de peste 500 de ani
- Biblioteca și muzeul Obama vor fi construite într-un parc istoric din Chicago (FOTO)
- "Novateca": Peste 50 de biblioteci din ţară vor primi tablete şi calculatoare
- Biblioteca din Budeşti, MODERNIZATĂ în cadrul programului "Novateca". Ce servicii noi vor fi prestate