Impulsionarea afacerilor cu bani de la europeni. Care sunt proiectele pentru care autorităţile folosesc aceste fonduri
Zone economice libere, incubatoare de afaceri şi proiecte de investiţii pentru tineri. Sunt doar câteva acţiuni pe care le întreprind autorităţile pentru a susţine şi înviora economia naţională. Doar în ultimii patru ani, în ţara noastră au fost deschise peste 600 de întreprinderi mici şi mijlocii, cu sprijin financiar din partea fondurilor europene.
Zeci de locuri de muncă, utilaj modern şi relaţii comerciale importante cu parteneri externi. Aşa arată afacerea de succes a lui Andrei Mârza, un antreprenor care în urmă cu cinci ani a avut curajul să participe la primul incubator de afaceri din ţara noastră, un proiect pilot implementat de autorităţi.
"În 2009 am avut şase muncitori. La ziua de astăzi noi avem 38 de angajaţi", spune Andrei Mârza.
Uniformele confecţionate la întreprindere sunt purtate de soldaţii Armatei Naţionale, elevi, dar şi de schiori din lumea întreagă. "Pantaloni pentru schi, sunt destul de complicaţi, cerinţe foarte mari la calitate. Noi ne străduim să facem faţă. Acum noi avem contract pentru un an înainte, partenerul italian doreşte să colaboreze cu noi, este satisfăcut", povesteşte antreprenorul.
Datorită incubatorului, în ultimii 5 ani în Soroca au fost deschise 35 de afaceri. În cadrul proiectului, rezidenţii beneficiază de spaţiu de lucru şi de instruire în afaceri.
"Este creat un fond de suport al întreprinderilor mici şi mijlocii pentru servicii. Suma este de 50 de mii de lei, pentru producere maxim 80 de mii de lei”, explică managerul Incubatorului de afaceri din Soroca, Liliana Babără.
Eficienţa energetică este unul din obiectivele Strategiei energetice a Republicii Moldova până în 2030. Spitalul raional din Orhei este unul dintre beneficiarii proiectelor implementate cu suportul Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei. În blocul perinatal şi de pediatrie al spitalului au fost schimbate geamurile, uşile şi a fost renovat apeductul.
"Avem apă. Până acum sistemul nu funcţiona deloc. Era apă numai în saloanele de proceduri, dar în fiecare salon apă nu era la dispoziţia pacienţilor", spune medicul Andrei Stratulat.
Investiţiile făcute în eficientizarea energetică a clădirii se cifrează la şase milioane de lei.
"Aceste investiţii au efect multiplicator. Ce înseamnă când într-o localitate a apărut sistem de canalizare, apeduct sau alte câteva firme care lucrează. Asta dezvoltă toată economia locală, asta înseamnă şi mai mulţi bani la buget", a declarat ministrul economiei, Valeriu Lazăr.
Potrivit datelor Ministerului Economiei, în perioada 2009-2013, nivelul investițiilor străine în economia națională a depăşit cifra de un miliard de dolari americani.
Economie