Împuşcături aseară în apropierea unui local din Capitală. Conflictul a fost provocat de câteva tinere bete DETALII
Poliţia a fost solicitată aseară, aproape de miezul nopţii, să aplaneze o ceartă iscată într-un local, situat pe strada Vasile Lupu din Capitală. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au constatat că patru tinere, care se aflau în stare de ebrietate, au intrat în conflict cu un alt grup.
După ce tinerele au fost escortate pentru audieri la comisariatul de sector, poliţia a fost informată că în apropierea localului, unde tinerele s-au certat, au fost trase focuri de armă.
Ulterior, s-a stabilit că focurile au fost trase în aer şi nimeni nu a fost rănit. Împuşcăturile au fost efectuate dintr-un automobil Mercedes GLK 210, în care se aflau mai multe persoane. Acestea au venit la faţa locului, pentru a apăra tinerele care mai devreme fusese reţinute.
După incident, persoanele care se aflau în maşină au reuşit să fugă de la faţa locului, însă şoferul automobilului a ajuns pe mâna poliţiei. În urma acestui conflict, un tânăr a fost împuşcat, iar altul a fost lovit de un automobil. Poliţia, deocamdată, nu confirmă existenţa victimelor.
Cazul este investigat, pentru a fi stabilite circumstanţele în care a fost aplicată arma de foc în spaţiu public.
Pe parcursul zilei de astăzi vom publica imagini video de la faţa locului.