Municipiul Chişinău este pe primul loc în topul localităţilor din Moldova după durata de viaţă. Cel puţin aşa arată datele statistice prezentate de Biroul Naţional de Statistică pentru anul 2009.
Potrivit statisticilor, anul trecut, cele mai mari valori, între 70 şi 72 de ani, au fost atinse în municipiul Chişinău şi în şapte raioane din nordul ţării: Ocniţa, Drochia, Briceni, Bălţi, Râşcani, Edineţ şi Donduşeni .
Pe de altă parte, nivelul minim al duratei de viaţă, de până la 66 ani, a fost înregistrat în raioanele Basarabeasca şi Călăraşi.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, durata medie de viaţă pe republică este de 69-70 de ani.