În 2021, moldovenii au luat în leasing mărfuri în valoare de 1,7 miliarde lei. Experţii prognozează o scumpire simţitoare a creditelor
Serviciile de leasing sunt tot mai populare în Moldova. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în 2021, au fost luate în leasing mărfuri în valoare de 1,7 miliarde lei, cu 22 la sută mai mult față de 2020.
Anul trecut, moldovenii şi-au luat automobile in leasing cu o valoare totală de 1,6 miliarde de lei, adică peste 90% din suma totală de astfel de credite. Experții spun că din cauza inflaţiei record din acest an, unii clienți ai companiilor de leasing vor achita şi câteva mii de euro în plus.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, anul trecut, pe lângă mijloacele de transport, moldovenii şi-au luat utilaje în valoarea totală de peste 66 de milioane de lei. Totodată, investiţiile în clădiri şi construcţii speciale au însumat în jur de 39 de milioane de lei.
Expertul economic Sergiu Ungureanu susţine că după creşterea ratei inflaţiei, aceste împrumuturi se vor scumpi.
"La o maşină de 20 de mii şi dacă să spunem că prima rată este de patru mii va fi deja de 23 de mii de euro, deci cu 7 mii de euro mai mult. Plus la asta se mai adaugă un comision pe care îl are fiecare instituţie financiară. Aceasta scumpire va avea loc treptat. Aceste 30% trebuie împărţite la 12 luni, atunci vom avea circa 2,6% lunar", a declarat Sergiu Ungureanu.
Pe de altă parte, expertul economic Stas Madan susţine că este prea devreme să fie făcute asemenea calcule, întrucât situaţia s-ar putea schimba până la sfârşitul anului.
"Anul acesta ne aşteptăm, cel mai probabil, la stagnarea lucrurilor sau o descreştere. Costurile finanțărilor vor afecta şi leasing-ul, odată cu această politică monetară restrictivă. Ratele de leasing, inevitabil, când se achiziţionează aceste mijloace, dar cu siguranţă nu în mărimea ratei inflaţiei", a spus expertul economic Stas Madan.
Prognozele BNM arată că în trimestrul trei, inflaţia va atinge 31 la sută. Ulterior, va scădea şi ar putea ajunge spre ţinta de cinci procente abia la începutul anului 2024. Recent, Banca Naţională a majorat rata de bază până la 15,5 la sută anual. De asemenea, ratele dobânzii la creditele overnight au crescut la 17,5 procente anual, iar la depozitele overnight - până la 13,5 la sută.