În această seară vom afla cine este cea de-a doua finalistă a Ligii Campionilor
În această seară vom afla cea de-a doua finalistă a Ligii Campionilor! Deţinătoarea trofeului, Real Madrid va juca pe teren propriu returul semifinalelor cu Juventus Torino.
Juventus Torino s-au impus cu 2-1 în faţa formaţiei Real Madrid în partida tur din semifinalele Ligii Campionilor. Pentru a se califica în finală, ibericii sunt obligaţi să înscrie şi să învingă cu cel puţin 1-0.
Galacticii vor avea o misiune deloc uşoară. Juventus nu a încasat gol în deplasare într-un meci din Liga Campionilor în ultimele trei partide.
Gruparea Regală a eliminat ultima dată o formaţie italiană în Cupele Europene în 1987. Acum, madrilenii vor încerca să pună capăt acestei serii negre în partida din această seară pe Santiago Bernabeu.
"O să le cer jucătorilor intensitate maximă şi să joace cât mai concentrați, pentru că nu se pot comite erori în astfel de meciuri. Este foarte important să rămânem concetraţi în fiecare minut apoi să încercăm să facem tot posibilul să ne impunem jocul nostru", a spus antrenorul Real Madrid, Carlo Ancelotti.
Carlo Ancelotti va putea miza în acest meci pe Karim Benzema, care s-a refăcut după accidentare. Veşti bune şi pentru tehnicianul torinezilor. Francezul Paul Pogba, la fel este apt de joc şi va putea să-şi ajute echipa. El a lipsit mai mult de o lună din cauza unei rupturi musculare.
Partida retur din semifinalele Ligii Campionilor, Real Madrid - Juventus Torino va începe la ora 21:45 pe stadionul Santiago Bernabeu. Meciul va fi arbitrat de suedezul Jonas Eriksson.