Vreme călduroasă în toată ţara în acest weekend. La orele amiezii mercurul din termometre va urca în Chişinău până la 36 de grade Celsius. Meteorologii prognozează că cel mai cald va fi la Cahul şi la Tiraspol, unde sunt aşteptate la prânz 37 de grade Celsius. Totodată, specialiştii avertizează că nivelul radiaţiei solare va fi ridicat în aceste zile, iar temperatura percepută va depăşi valoarea reală cu 2, 3 grade. Pe timp de caniculă medicii recomandă evitarea expunerii la soare în orele amiezii, consumarea unei cantităţi mai mari de lichide şi, în caz de necesitate, utilizarea metodelor de protecţie contra radiaţiei solare.