În Ajun de Crăciun preoţii merg pe la casele oamenilor pentru a vesti Naşterea Mântuitorului
În ajunul Crăciunului, preoţii obişnuiesc să meargă din casă în casă pentru a vesti Naşterea Domnului şi pentru a-i binecuvânta pe gospodari. La Grinăuţi, în raionul Râşcani, preotul a pornit dis-de-dimineaţă pe la casele sătenilor, care s-au pregătit din timp să-l întâmpine aşa cum se cuvine.
Potrivit tradiţiei mai mulţi copii îl însoţesc pe preot şi intră în curţile sătenilor înaintea lui când rostesc "chiraleison", un cuvânt care provine din limba greacă şi înseamnă "Doamne miluieşte". Iar gazdele îi răsplătesc cu dulciuri, fructe şi bani.
După aceasta, în casele gospodarilor, intră preotul pentru ai binecuvânta şi a-i stropi cu agheasmă.
"Socotim că dacă intră părintele în casa noastră, intră şi Domnul în casa noastră şi ne curăţă de toate păcatele şi de greutăţile pe care le avem", a declarat o gospodină.
"În ajun de Crăciun noi coacem un colac, crăciuneii şi prăjituri de casă şi aşa şi îl întâlnim cu cele mai frumoase copturi pe părintele nostru", a menţionat o altă gospodină.
"În tot anul vine preotul, aşa e obiceiul la noi, e o frumuseţe…El cântă, ne stropeşte cu agheasmă", a adăugat o localnică.
"În orice colţişor al satului preotul umblă ca să vestească această bucurie, deoarece a venit mântuirea în lume. Cum cerul se bucură aşa şi oamenii trebuie să se bucure de această sărbătoare şi preotul care intră în casă aduce această bucurie când vesteşte Naşterea Mântuitorului", a spus Paroh la Biserica din Grinăuţi, Râşcani, Constantin Turtureanu.
Drept mulţumire gospodarii îi oferă preotului un colac, un prosop şi bani.