În ajun de Ziua Îndrăgostiţilor, Smiley a susţinut un CONCERT INCENDIAR la Palatul Naţional (GALERIE FOTO)
În ajun de ziua îndrăgostiţilor toţi romanticii s-au adunat la Palatul Naţional Nicolae Sulac" din Capitală, unde cel mai popular interpret din România, Smiley a susţinut un concert solo. Artistul a cântat în premieră piesele de pe cel mai recent album al sau, "Confesiune", iar pe scenă a urcat şi moldoveanca Ana Munteanu, câştigătoarea Vocei României de anul trecut.
Smiley a interpretat mai multe piese care au făcut înconjorul radiourilor în România, dar şi la noi în ţară precum, "De unde vii la ora asta?", "Insomnii" dar şi "Vals". Fanii au rămas încântați de prestația interpretului.
"Sunt emoționată, fiindcă am așteptat mult acest concert. – Care este piesa ta preferată? – Vals. – De ce? – Fiindcă îmi redă emoții frumoase!"
"Îmi place vocea lui și îmi plac foarte mult versurile. Mă regăsesc în ele."
"Este un artist destul de iubit în Republica Moldova și suntem destul de onorați că a realizat această seară pentru noi."
Smiley a avut doar cuvinte de laudă pentru publicul din țara noastră. Interpretul a menționat că ar dori să concerteze mai des la Chişinău.
"Sunt foarte bucuros că oamenii din Moldova răspund atât de bine şi atât de repede la ceea ce facem noi. Mi-aş dori să ne vedem mai des. Mie îmi place foarte mult la Chişinău", a declarat Smiley.
Pentru că biletele s-au vândut ca pâinea caldă, iar mulţi dintre fani nu au ajuns la concertul de astăzi, interpretul va mai susţine unul mâine la ora 19:00 la Palatul Naţional "Nicolae Sulac".
Actualitate
- Țara care a interzis total sărbătoarea de Sf. Valentin. Care este motivul
- Forfotă mare în ajun de Sfântul Valentin. Ce surpriză a pregătit interpreta Katalina Rusu iubitului său
- Idei de cadouri potrivite pentru SFÂNTUL VALENTIN
- Semafoarele din Capitală luminează sub formă de INIMĂ, pentru ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR (FOTO)