În ajunul sărbătorilor de Paşte la Biblioteca Naţională au fost expuse 56 de cărţi sacre
În ajunul sfintelor sărbători pascale Biblioteca Naţională a Republicii Moldova vine cu o expoziţie excepţională. Aproape 60 de cărţi religioase vechi restaurate şi conservate au fost expuse în incinta instituţiei. Bibliile şi Evangheliile de altă dată sunt adevărate opere de artă, coperţile acestora sunt poleite cu argint, aur şi chiar ornamentate cu pietre semipreţioase.
Holul Bibliotecii Naţionale semăna cu un altar în care cărţile sacre au fost puse în valoare. Cele 56 de capodopere au fost realizate în cele mai renumite tipografii în secolele 16-20. Printre cele expuse s-au regăsit şi Evangheliile îmbrăcate în cele mai nobile metale. Aurul simbolizează lumina duhovnicească, iar argintul pocăinţă şi curăţenia sufletului.
"Cărțile care sunt puse în vizorul dumneavoastră astăzi sunt de o valoare incontestabilă, nimeni nu știe prețul lor, dar știm că ele sunt valoarea acestei țări. Aceasta este istoria cărții noastre, istoria cărții slave și cărții ortodoxe românești", a menţionat Elena pintilie, directorul Bibliotecii Naţionale a Moldovei.
Părintele care a fost prezent la eveniment s-a arătat extrem de entuziasmat de expoziție. Asta pentru că pe când era student și învăța teologia, a petrecut în bibliotecă mai bine de șapte ani.
"Eu am trăit în Biblioteca Națională vreo șapte ani și azi am venit cu mari emoții acasă. Pentru că aici am studiat. Iată expoziția asta de carte este de fapt o expoziție de moaște. Noi am venit astăzi la un eveniment sfânt, în joia patimelor", a precizat Andrei Rusu, părinte la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dumitru" din Capitală.
Cea mai veche carte expusă este o Biblie editată la Ostrog, Muntenegru în 1581. Pentru ca acest tezaur să reziste anilor, cărțile au fost a fost păstrate în condiții speciale.
"Aceste cărți sunt păstrate într-un depozit special în care sunt monitorizate condițiile climaterice. Temperatura optimă în care sunt păstrate este între 18-20 de grade. Umeditatea este de 55 de grade, iar lumina este echivalentă cu 50 de luci", a declarat Veronica Cosovan, şefa serviciului Carte Veche și Rară din cadrul BNRM.
În manuscrise găsim gravure semnificative, ce reflectă evenimentele istorice biblice. "Învierii lui Iisus Hrisos", "Intrarea în Ierusalim", "Cina cea de taină" şi "Răstignirea", sunt câteva momente pe care le puteţi admira pentru prima dată. Expoziția va fi deschisă până în data de 22 aprilie. Intrarea este liberă.
Social