În an electoral, PSRM şi-a rezervat Piaţa Marii Adunări Naţionale din luna martie până în decembrie
În an electoral, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi-a rezervat Piaţa Marii Adunări Naţionale din luna martie până în decembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă şi duminică. Despre "privatizarea" centrului Capitalei a anunţat consilierul municipal PUN, Corneliu Pântea. Socialiştii recunosc că au depus astfel de demersuri la Primărie şi spun că planifică să organizeze mai multe manifestaţii şi concerte.
Conform unor demersuri publicate de Corneliu Pântea, PSRM planifică să organizeze manifestaţii paşnice, la care vor participa până la 20 de mii de oameni. Totodată, socialiştii vor instala o scenă şi amplificatoare, pe durata evenimentelor. Consilierul municipal PUN susţine că astfel de demersuri au fost depuse pentru lunile martie - decembrie 2020.
"Am vrut să depun o cerere pentru un eveniment, pe care o să îl facem în PMAN şi am aflat că, de fapt, PMAN este "privatizată" pentru toată perioada anului 2020, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 9 până la 22, de către Partidul Socialiştilor", a spus consilierul municipal PUN, Corneliu Pântea.
L-am întrebat pe primarul general despre această situaţie, însă Ion Ceban nu ne-a putut da mai multe detalii.
"- Eu cred că cel mai bine este să vă adresaţi Partidului Socialiştilor, colegilor de acolo, ofiţerului de presă, ca să vă dea detalii. 18:38 - Dar nu aţi primit niciun demers? - Nu cunosc asta", a spus primarul general al Capitalei, Ion Ceban.
Solicitat telefonic, deputatul socialistul Grigore Novac ne-a confirmat că PSRM a depus astfel de demersuri şi ne-a spus că formaţiunea va organiza mai multe evenimente, dar nu şi în zilele de sărbătoare, cum ar fi Ziua Vinului. Despre evenimentele planificate ne-a vorbit şi consilierul municipal Dinari Cojocaru.
"Noi avem, într-adevăr, un şir de manifestări. Care vor fi datele deja va decide partea executivă, din păcate, eu nu pot să vă spun. - Dar ce fel de manifestări? - Ziua pentru tinerile familii, Ziua Copilului, unele manifestări politice şi câteva concerte", a spus consilierul municipal PSRM, Dinari Cojocaru.
Potrivit legislaţiei, în cazul în care mai multe organizaţii sau formaţiuni vor să organizeze manifestaţii publice în acelaşi timp şi în acelaşi loc, acestea trebuie să ajungă la un numitor comun. Iar dacă acest lucru nu este posibil, prioritate are organizaţia care prima a înştiinţat Primăria despre evenimentul planificat.