În Bălţi creşte numărul oamenilor străzii
Îşi încep ziua scotocind prin tomberoane. În faţa camerelor de luat vederi, spun că nu au cu ce-şi hrăni animalele şi mai caută acolo ceva de mâncare pentru ele. Realitatea este că oamenii fără adăpost sunt deja o problemă în oraşul Bălţi. Iar numărul lor este în creştere, fenomen ce depăşeşte capacitatea autorităţilor de a găsi vreo soluţie.
"Şi pensia e puţină, şi leafa e puţină, şi de aici totul e scump. Eşti bucuros dacă te descurci, dar dacă să mai ţii o pasăre, un câine trebuie să cauţi. Asta este", explică o pensionară.
Boschetarii din Bălţi sunt în atenţia autorităţilor locale, dar de multe ori nu se lasă ajutaţi.
"Din păcate, ei vor locuri de muncă la care să ridice salariu de cel puţin o mie de lei pentru funcţia de măturător", afirmă Vladimir Semenţu, şef Secţia asistenţă socială, Bălţi.
"Numărul persoanelor fără adăpost este în creştere. Dar ei se întorc la bacurile de gunoi, cu părere de rău, dar este realitatea. Ei singuri nu doresc să-şi rezolve problemele. Îi aranjează acest mod de viaţă", susţine Aurelia Zaporojan, şef Centrul "Reîntoarcere".
Explicaţiile nu îi mulţumesc pe locuitorii oraşului, care cred că fenomenul trebuie constrolat înainte să ia amploare.
De fapt, nu există o statistică privind boschetarii şi cerşetorii din Bălţi, pentru că ei nu pot fi monitorizaţi. Potrivit unei estimări neoficiale, ar fi peste o mie de asemenea persoane în oraş. Dar lor li se adaugă alţii, care vin zilnic din suburbiile municipiului.
- Bătrânii se plâng că odată cu scumpirile care au loc nu vor putea supravieţui
- Paştele a trecut, iar gunoiul a rămas
- Un sfert din tomberoanele amplasate acum un an pe străzile oraşului Bălţi au fost distruse
- Centrul de Plasament din Bălţi este arhiplin. Numărul persoanelor care caută adăpost s-a dublat