În biserici CU sau FĂRĂ broboade pe cap. Mitropolia CONDAMNĂ nerespectarea canoanelor
Embed:
Nu e important felul în care arătăm atunci când intrăm în biserică, ci felul în care simțim. Părintele Maxim Melinti îndeamnă preoții să le accepte și pe femeile care vin în lăcaşul sfânt îmbrăcate în pantaloni sau fără broboade pe cap. De cealaltă parte, secretarul Mitropoliei Moldovei spune că Sfânta Scriptură scrie clar că femeile nu pot intra în lăcașele sfinte cu capul descoperit, pentru că astfel se necinstesc.
"Și aceeași carte a lui Deuteronom, și multe canoane pe care le avem moștenite de peste veacuri nu sunt respectate. De exemplu, în cartea Deuteronom se vorbește că iudeii nu aveau voie să mănânce carne de porc, pe când noi, creștini ortodoxi, mâncăm bine-mersi, mai ales de Crăciun, facem pomana Porcului", a spus Maxim Melinti, preot.
Epistola Întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel scrie că femeile care se roagă cu capul descoperit își necinstește capul și dacă e dezbrobodită e ca și cum ar fi rasă. Iar bărbatul trebuie să intre în biserică cu capul descoperit, pentru că e chip și slavă a lui Dumnezeu. Pe când femeia e chip și slavă a bărbatului. Primele care au încălcat acest canon au fost credincioasele din Grecia. În 1821, când au scăpat de jugul otoman, în semn de protest și pentru a se deosebi de musulmance, grecoaicele au renunțat la voal.
Sfânta Scriptură nu spune însă nimic faptul că femeile nu pot purta pantaloni în biserici. Secretarul Mitropoliei spune că pur și simplu, când a fost scrisă Biblia, nu existau pantaloni, dar este mare păcat ca femeile să intre în biserică îmbrăcate altfel decât în rochii.
"Se întâmplă că unele poartă batic pe cap, dar intră în pantaloni în biserică. Atunci, sigur că mai logic ar fi ca ele să-și scoată baticul de pe cap și să-și acopere restul corpului cu acest batic, dar nu să-și lase josul corpului descoperit", a menţionat Vadim Cheibaş, secretarul Mitropoliei Moldovei.
Credincioasele au moștenit de la bunici tradiția de a merge să se roage cu capul acoperit și în fuste și o respectă cu strictețe.
"Bărbatul e capul în casa familiei, dar femeia trebuie să poate broboadă sau văl, fiindcă să fie mai smerită, mai ascultătoare față de bărbat, să-i dea toată ascultarea. "
"Bărbatul este cu capul descoperit, deci el este capul femeiei. Aceasta este pur caracteristic pentru femeie, trebuie să deosebești femeia de bărbat. "
Totuși, unele femei spun mult mai important este să mergi la biserică cu sufletul curat.
"Important este ca omul să vină la biserică și nu mai este atât de important cum este îmbrăcat. Important este ca atunci când are probleme, credinciosul să vină în lăcașul sfânt, la Dumnezeu, dacă astfel găsește liniște. "
Părerile sunt importante, dar analiștii ne îndeamnă să facem diferența între Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. De asemenea, nu trebuie să uităm că, în primul rând, Biblia ne îndeamnă să fim buni și milostivi.
"Tocmai avertismentul lui Hristos ne arată că ar fi de preferat ca omul să se concentreze pe cele interioare, pe cele ale sufletului. Avem această problemă în continuare și întradevăr, o mare dilemă chiar în rândul slujitorilor bisericii, cum anume să aplice lucrurile între textul Sfintei Scripturi și ceea ce există în Sfânta Tradiție. Tradiția e însă dinamică, ea se adaptează vremurilor", a declarat Cristi Tabără, jurnalist, absolvent la teologie.
Biblia se referă la Scripturile sacre din iudaism și creștinism, scrise într-un intervaș de cca o mie de ani. Primele cărți al Sfintei Scripturi au apărut pe timpul lui Moise şi al lui Iosua, cu aproximativ 3 500 de ani în urmă. Iar prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688.