"În brațele mamei". Un centru maternal din Capitală a devenit o şcoală a vieţii pentru mai multe femei aflate în dificultate
Un centru maternal din Capitală a devenit o şcoală a vieţii pentru mai multe femei aflate în dificultate. Aici mamele învaţă să gătească, să-și îngrijească copiii sau chiar să își gestioneze indemnizația lunară pentru creșterea micuţilor.
Anual, centrul "În brațele mamei" găzduiește mai multe mame cu bebeluşi, inclusiv minore care au nevoie de ajutor. Acestea ajung aici direcționate de primării, asistenții sociali din raioane sau organizaţii neguvernamentale.
"Păi greu am ajuns aici, unde am stat pe drumuri, la o vecină am stat. Soțul mamei ma alungat de acasă."
"Am ajuns la 14 ani căci am născut pe băiețel. Într-o zi am rămas cu tatăl copilului și am prins sarcina. Tatăl copilului de la început a spus că te accept așa cum ești cu copilul. El a spus alegi pe mine sau pe copil și eu am ales copilul."
Specialiştii de la acest centru le oferă beneficiarelor tot sprijinul de care au nevoie.
"Facem diferite activități, dezvoltare personală, dezvoltare sexuală. Avem un program mai larg de a învăța mamele să se dezvolte aici. Mai dificil dar ele tind să învețe, să plece cu ceva de aici, să îi fie mai ușor pe viitor.", a menţionat pedagogul social, Veronica Ceban.
"Multe ne învață aici, foarte multe. Eu nu am avut așa cum are el acum."
După finalizarea perioadei de cazare, mamele se întorc în familii, dar sunt monitorizate de specialiştii centrului.
"Toate mamele ce au trecut pe aici, știu să se descurce în viață, știu să își crească copilașul. După ce pleacă din centru mamele sunt susținute și monitorizate încă șase luni și dacă sunt cazuri dificile și mai mult. Le ajutăm cu produse igienici și alimentare, produse pentru copil.", a afirmat coordonatorul de programe, Mihaela Belei.
De la înfiinţare, centrul a ajutat 136 de mame cu bebeluşi.