În cadrul vizitelor oficiale, politicienii fac declaraţii haioase ASCULTĂ AICI
Vizitele oficialilor moldoveni la Bucureşti, de-a lungul timpului, dar şi cele ale preşedintelui României, Traian Băsescu, la Chişinău, au fost, pe alocuri, prilej de amuzament pentru opinia publică.
Ultima vizită a preşedintelui român în Moldova nu a fost o excepţie. Atunci, poate cu gândul la soldaţii din Afganistan, Traian Băsescu a confundat Cahulul cu Kabulul.
În timpul vizitei oficiale la Bucureşti, în noiembrie 2009, premierul Vlad Filat a fost salutat de preşedintele Romaniei, Traian Basescu, în limba engleză. Gluma nu l-a descurajat, însă, pe oficialul de la Chişinău.
Şi vizita lui Traian Băsescu în Moldova, în ianuarie 2010, nu a fost lipsită de momente amuzante. Ea a fost marcată de o gafă pe care preşedintele României a comis-o chiar în timpul declaraţiilor făcute la aeroport, cu puţin timp înainte de a se îndrepta spre Chişinău, în care afirma că urmează să viziteze Universitatea "Bogdan Petriceicu Haşdeu" şi noul sediu al Consulatului român din Kabul.
De fapt, preşedintele român se referea la Cahul, oraş situat la 170 de kilometri de Chişinău şi nu la Kabul, care este capitala Afganistanului. Moldovenii nu au fost, însă, deranjaţi de confuzia făcută de Traian Băsescu şi l-au primit cu mare bucurie.