În Capitală au apărut trei staţii noi de așteptare a transportului public. Vezi cum arată (FOTO)
Trei staţii noi de așteptare a transportului public au apărut în Capitală, odată cu schimbarea pavajului. Una a fost instalată pe strada Alexandr Puşkin, colţ cu Mihail Kogălniceanu, iar alte două - pe Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, la intersecţia cu strada Columna.
Noile staţii sunt pe placul multor trecători, comparativ cu cele vechi, aflate într-o stare deplorabilă. Oamenii spun că şi-ar dori să vadă staţii noi în tot oraşul, nu doar pe arterele principale.
"Astea noi îmi plac mult mai mult, sunt mai moderne."
"Am o părere bună despre aceste staţii, sperăm că toate din oraş aşa vor fi."
"Principalul oamenii să nu le distrugă, căci aşa este la noi, se găsesc din cei care să strice. În rest, e frumos şi e bine."
"Da, astea sunt mai frumoase, curate comparativ cu cele vechi, albastre care deloc nu se asortau cu trotuarele. Astea sunt mai moderne."
Alţii cred însă că municipalitatea aruncă astfel bani în vânt, întrucât noile staţii ar urma să fie în scurt timp vandalizate, cum se întâmplă de obicei.
"În ce stare sunt subteranele din oraș, ți-i frică să mergi prin ele de mizerie ce este."
"Îmi pare rău, dar asta e realitatea. Astea peste vreo lună o să fie stricate, să veniţi şi la sigur nu o să le cunoaşteţi."
"Stațiile trebuie să fie tot timpul noi şi curate, dar nu să-şi bată joc cineva de ele."
Solicitat telefonic, primarul Capitalei, Ion Ceban, a promis că în următorii ani toate staţiile din Chişinău şi suburbii vor fi modernizate.
"Până la finele mandatului, practic, toate staţiile din municipiul Chişinău vor fi reutilate, reasamblate şi modernizate. Banii nu sunt alocaţi din contul Primăriei Chişinău, de facto sunt multe staţii care au fost până astăzi reasamblate sau construite din nou din contul agenţilor economici, ca de exemplu cea de la Unic sau altele.", a comunicat primarul Capitalei, Ion Ceban.
În municipiul Chişinău sunt aproximativ 600 de staţii de aşteptare.