În capitala Columbiei s-a deschis cea mai mare expoziţie de monumente din nisip
Turnul Eiffel, piramidele din Giza şi statuia lui Iisus din Brazilia pot fi văzute în aceste zile în capitala Columbiei. Minunile planetei sunt din nisip şi au fost create de artişti din toate colţurile lumiii.
Expoziţia de peste 100 de sculpturi se întinde pe o suprafaţă de trei kilometri pătraţi. Plimbările printre statui pot fi asociate cu adevărate călătorii în jurul pământului.
"Aici sunt reprezentate mai multe ţări şi continente - China, Turnul Eifel, Statuia Libertăţii, dar şi alte monumente. Când vii aici e ca şi cum ai călători în jurul lumii, e minunat", a spus artistul columbian Luis Carlos Quintero.
Turiştii care vin la expoziţie au parte şi de un ghid. Astfel, vizitatorii învaţă istoria şi geografia prin intermediul artei. Pentru crearea capodoperelor s-au folosit peste şase tone de nisip şi multă apă. Expoziţia va fi deschisă până pe patru martie 2012.