În Capitală vor fi instalate mai multe biblioteci comunitare. Prima se află în curtea unui bloc din sectorul Râşcani
Mai multe biblioteci comunitare urmează să fie instalate în curțile unor blocuri din Capitală. Prima a fost amenajată în incinta unui complex locativ din sectorul Râşcani.
Oamenii au posibilitatea să ia orice carte doresc, cu condiția să lase alta în schimb. Locatarii susțin ideea și unii chiar au adus câteva cărți în noua bibliotecă.
„Este o idee binevenită pentru locatari și mai ales pentru copii care sunt foarte curioși să citească, sper, decât să stea în telefon.”
„Copiii trebuie să se învețe să se împartă altcineva, să cunoască că trebuie să păstreze lucrurile și să le întoarcă înapoi.”
Inițiativa aparține unui agent economic specializat în imobiliare. Victor Romanescu spune că intenționează să instaleze biblioteci în cât mai multe regiuni ale orașului.
„Ne-am gândit cumva să consolidăm comunitatea internă care locuiește în aceste blocuri noi pentru ca să socializeze și să facă schimb de cărți între ei. Cred că vom ajunge în acest an la 10 biblioteci instalate.”, a declarat Victor Romănescu, agent economic.
Primele biblioteci comunitare au apărut în Moldova în 2014.