În câteva ore UEFA își va alege un nou președinte. Cine sunt candidații
Astăzi vom afla numele noului preşedinte al UEFA! Acesta va fi ales în cadrul celui de-al 12-lea Congres extraordinar al forului fotbalistic continental, în desfășurare la Atena.
Pentru fotoliul de preşedinte vor concura olandezul Michael van Praag şi slovenul Aleksander Ceferin. Iniţial în cursa pentru şefia UEFA s-a înscris şi spaniolul Angel Maria Villar, însă acesta s-a retras pe 6 septembrie.
Fostul internaţional francez Michel Platini, care a condus forul european din 2007 până anul trecut, a primit permisiunea Comisiei de Etică a FIFA pentru a se adresa Congresului UEFA. Asta după ce a fost suspendat din toate activităţile legate de fotbal pe o perioadă de patru ani.
Triplul câştigător al Balonului de Aur şi-a anunţat demisia de la preşedinţia UEFA pe 9 mai, după verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care i-a redus suspendarea de la 6 la 4 ani.
Platini a fost sancţionat de justiţia internă a FIFA în cazul privind plata controversată a sumei de 2 milioane de franci elveţieni, pe care a primit-o din partea lui Joseph Blatter, fost preşedinte al FIFA.
Până acum UEFA a avut şase preşedinţi, cel mai lung mandat fiind cel al suedezului Lennart Johansson. El a condus forul european în perioada 1990-2007.