În Chișinău a fost inaugurat primul centru de îngrijire a câinilor maidanezi (FOTO)
Primul centru de sterilizare a câinilor maidanezi din Chişinău şi-a început activitatea. Proiectul a costat municiplaitatea 400 de mii de lei. Cabinetul este situat pe strada Uzinelor şi are, deocamdată, un singur veterinar şi şase hingheri. După ce sunt supuse procedurii, animalele vor fi date spre adopţie sau eliberate din nou în stradă. Autorităţile dau asigurări că vor fi eutanasiaţi doar patrupezii care suferă de rabie.
Unul din primii câini sterilizaţi la centrul municipal a fost adoptat de primarul interimar Ruslan Codreanu.
"Împreună cu colegii, am decis să îl adoptăm la Primărie, va fi câinele nostru şi ne va asigura şi paza, şi prietenia şi îi îndemnăm şi pe ceilalţi locuitori ai Chişinăului să adopte câinii", a declarat Ruslan Codreanu, primarul interimar al Capitalei.
Autorităţile îşi propun ca în următoarele şase luni să sterilizeze până la 1 000 de câini. Aşa că le solicită locuitorilor Capitalei să sesizeze angajaţii Întreprinderii "Autosalubritate" atunci când observă maidanezi prin oraş, iar muncitorii vor merge să îi ia. Pentru asta, ei au primit şi cinci maşini dotate corespunzător.
"Sunt dotate cu plasă specială, pentru luarea câinilor, pentru a le asigura o protecţie, o siguranţă. Este dotat automobilul cu aerisire", a zis Eugen Axentiev, şef la Î.M. "Autosalubritate".
Ulterior, câinii vor fi consultaţi de veterinar pentru a vedea dacă nu suferă de rabie şi abia apoi vor fi sterilizaţi.
"După intervenţie, animalul se duce în volierile postoperatorii, unde stau cinci zece zile, până când nu se cicatrizează rana şi are loc tratamentul definitiv. După asta se dau în volierele pentru externare sau adopţie."
Pe lângă angajaţii centrului, în acest proces se implică mult şi voluntarii care spun că aceste servicii sunt extrem de necesare.
"Băieţelul a venit de mai demult. Era într-o stare deplorabilă, să vedeţi, ei între oameni erau mai slabi decât acum când avem grijă de ei."
"Noi trebuie să avem grijă de ei, dar nu să îi omorâm. Iată noi am făcut aşa pliante, pe care am scris "Sterilizaţi, nu omorâţi". Vrem să îi facem să îi înţelegem pe oameni să nu arunde animalele în stradă, dar să le sterilizeze."
Autorităţile Capitalei nu ştiu cu exactitate câţi maidanezi sunt în oraş, dar presupun că numărul acestora ar varia între trei şi şapte mii.