În Chişinău ar putea fi amenajate circa 2.000 de locuri de parcare cu plată
Aproximativ 2.000 de locuri de parcare cu plată urmează să fie amenajate în centrul istoric al Capitalei. Autorităţile îşi propun să rezolve astfel problema lipsei parcărilor. Administraţia locală a elaborat o strategie propusă spre aprobare Consiliului Municipal. Potrivit proiectului, terenul unde vor fi amenajate locurile de parcare va fi dat în arendă unui agent economic, iar Primăria ar putea obţine 30 la sută din veniturile obţinute din taxele achitate de şoferi.
Parcarea va fi amenajată în perimetrul străzilor Ismail, Alexandru cel Bun, Alexandr Puşkin, Cosmonauţilor, Bănulescu-Bodoni şi 31 August. Autorii proiectului optează pentru instalarea camerelor video şi a parcometrelor.
O oră de staţionare în cea mai aglomerată zonă din centrul oraşului ar putea costa între patru şi opt lei. Plăţile vor fi efectuate în numerar, prin cartele sau prin SMS.
''Municipiul Chişinău nu va cheltui surse financiare dat fiind faptul că aceste investiţii vor fi făcute de către antreprenorul care va fi selectat'', a spus şeful Direcţiei Transport, Igor Gamreţchi.
Cei mai mulţi şoferi salută iniţiativa autorităţilor.
''Aş fi dispus să plătesc. Decât să laşi maşina pe marginea drumului şi s-o lovească cineva sau să vină poliţia să-ţi pună amendă. Plăteşti 10 lei sau cât o să coste şi o laşi'', a spus un bărbat.
Unii nu cred însă că problema parcărilor va fi rezolvată.
''Nu-i parcare! N-avem parcare, uitaţi-vă ce dezordine în ţară''.
Toţi şoferii care parchează pe strada Armenească încalcă Regulamentul circulaţiei rutiere. La fiecare intersecţie sunt montate semne care interzic staţionarea pe această porţiune de drum. Totodată, nu am observat niciun agent de patrulare care să dea amenzi.
''N-ai unde trece normal, în afară de asta câteodată parchează că nici n-ai pe unde trece'', a menţionat un pieton.
Potrivit datelor oficiale, în prezent, pe străzile Capitalei, circulă aproximativ 400 000 de automobile, dar sunt amenajate numai 10 000 de locuri de parcare.
- Vestea care îi va afecta pe toţi şoferii! Ce vor păţi dacă îşi vor parca maşinile neregulamentar în Chişinău (VIDEO)
- Rute speciale şi 500 de locuri de parcare pentru maşini de Paştele Blajinilor DETALII
- Cum ar fi să avem parcări pentru femei? Guvernul de la Seul a lansat un proiect ambiţios de culoare roz (FOTO)