În ciuda penalizărilor, Luis Suarez va debuta pentru noua sa formaţie FC Barcelona în meciul cu Leon
Luis Suarez va debuta luni pentru noua sa formaţie, FC Barcelona. Antrenorul Luis Enrique a confirmat că uruguay-anul va evolua câteva minute în partida amicală cu Leon din cadrul meciului pentru Trofeul Gamper.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a menţinut suspendarea de patru luni lui Luis Suarez, însă i-a permis să se antreneze cu FC Barcelona, echipa care l-a transferat în această vară de la Liverpool. Atacantul nu are voie să evolueze în meciurile oficiale până în luna octombrie, însă, după decizia TAS, acesta poate să se antreneze şi chiar să joace în amicale. Antrenorul Barcelonei, Luis Enrique vrea să profite din plin de această ocazie şi a confirmat că îl va folosi pe Suarez în meciul amical cu Leon, care va avea loc luni seara pe Camp Nou. FC Barcelona va juca cu gruparea mexicană pentru trofeul Gamper.
Astfel, Suarez va debuta pentru noua sa echipă la câteva săptămâni după ce a fost transferat de la Liverpool contra sumei de 80 milioane de euro.
Iniţial, Luis Suarez a primit o suspendare de nouă meciuri la echipa națională, după ce l-a mușcat pe italianul Giorgio Chiellini în timpul meciului Uruguay - Italia de la Campionatul Mondial, și a primit 4 luni interdicție de a participa la orice activitate fotbalistică organizată.