În comuna Pîrlița a fost inaugurat un post de pompieri construit şi dotat conform standardelor europene (FOTO)
Locuitorii mai multor sate din raionul Ungheni vor fi mai în siguranţă. În comuna Pîrlița a fost inaugurat un post de pompieri construit şi dotat conform standardelor europene. Salvatorii vor munci gratis şi vor deservi peste 20 de mii de oameni din 18 sate din apropiere. Postul de pompieri a fost deschis datorită ajutorului financiar oferit de partenerii externi şi a unei contribuţii din partea autorităţilor locale.
Postul de pompieri a fost construit într-un an. Edificiul este dotat cu grup sanitar, cameră de odihnă şi un spaţiu pentru preluarea apelurile. La staţie vor activa, pe ture, patru pompieri, patru şoferi şi un manager. Voluntarii, care până acum au fost electricieni sau şoferi, acum au învăţat cum să intervină în caz de incendiu. Dacă volumul de muncă va fi mare, pe listă mai sunt alţi 45 de voluntari care sunt gata să ofere ajutor.
''Am făcut nişte cursuri pe stadionul local. Am învăţat cum se deschide, cum se închide, cum rapid să acţionăm în aşa cazuri. Toţi suntem pregătiţi, dar mai bine să fie fără flăcări'', a declarat unul ditre pompierii voluntari.
'' Cel mai important este să cunoşti satul, ca să ştii care este cel mai scurt drum pentru a ajunge la incendiu. Totodată, când ajungem la faţa locului, trebuie să fim încrezători, să nu ne pierdem cu firea, să analizăm situaţia'', a spus un alt voluntar.
Doar construcţia punctului de pompieri a costat un milion 700 de mii de lei. Postul de pompieri a fost construit şi dotat datorită contribuţiei financiare a Guvernului Estoniei, Agenției Austriace pentru Dezvoltare, PNUD şi autorităţilor locale din cele nouă sate şi comune care vor fi deservite.
''Agenţia austriacă a venit şi cu o donaţie autospeciala pe care o vedeţi, noua, care costa 75 mii dolari, mobilier şi tehnica'', a declarat primarul comunei Pîrliţa.
La inaugurarea punctului de pompieri au participat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi ai partenerilor externi
'' Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat şi a modificat schema de reacţie pentru localităţile care vor fi deservite de acest post, echipele de salvatori şi pompieri care vor ajunge la oameni vor fi de aici, nu vor mai veni de la Ungheni'', a declarat șeful IGSU.
'' Noi, ca şi stat, vom asigura ca cetăţeanul, trăind într-un mediu mai sigur, trăind într-un mediu unde se reacţionează promt când apare o situaţie de urgenţă, cetăţeanul este mai protejat, bunurile lui sunt mai în siguranţă'', a menționat Serghei Diaconu, secretar de stat la MAI.
'' O mişcare de pompieri voluntari este tradiţională pentru Estonia. Voluntarii au organizaţiile lor locale, lunar fac concursuri cu colegii lor din celelalte regiuni ale Estoniei. Sper ca această tradiţie să devină comună şi în Moldova'', a spus șefa Biroului de Cooperare al Estoniei în Moldova.
Localnicii se bucură că, de acum înainte, pompierii vor fi mai aproape de casele lor.
'' Este necesar pentru că în această perioadă primăvară - toamnă, din păcate, conştiinţa lipseşte şi se dau foc la vegetaţie uscată. Dacă avem un post alături putem să facem apelul şi pompierii vor veni mai repede decât de la Ungheni. ''