În cramă pe două roţi. Au apăsat pe pedale până în beci la Mileştii Mici
30 de biciclişti au explorat galeriile subterane ale vinăriei "Mileştii Mici". Tinerii au parcurs aproximativ 10 kilometri, iar la finalul excursiei s-au delectat cu vinuri selecte.
Organizatorii promit că la evenimentul de anul viitor vor invita şi turişti din străinătate.
În cadrul excursiei, tinerii au trecut şi prin galeria unde se păstrează "Colecția de Aur" a vinăriei. În 2005, aceasta a fost înregistrată în Cartea Recordurilor Guinness drept cea mai mare colecție de vinuri din lume.
Excursia nu a trecut fără peripeţii. Câţiva biciclişti s-au rătăcit prin galeriile subterane.
Totul s-a încheiat cu bine, iar participanţii au fost încântaţi de plimbarea neobişnuită.
"Anul acesta ne-am gândit că trebuie să dezvoltăm turismul pe bicicletă în vinăriile noastre. Vom dezvlota nu doar la această vinărie pentru că ea este prima, dar vor merge şi la celelalte care sunt", dă asigurări Vasile Fotescu, preşedintele Clubului Cicliştilor Amatori.
Aventura s-a încheiat cu o degustare de vinuri.