În două săptămâni, moldovenii vor fi chemaţi din nou la vot. Prevederile legale privind turul doi la prezidențiale
În două săptămâni, moldovenii vor fi chemaţi din nou la vot. Asta după ce, potrivit rezultatelor preliminare, niciunul dintre candidaţi nu a câştigat cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la acest scrutin.
Conform Codului Electoral, în turul doi, se va considera ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. În cazul în care candidaţii vor avea numărul de voturi egal, va fi declarat câştigător cel care a obţinut cele mai multe sufragii în primul tur. În cazul în care ambii candidați au acumulat același număr de voturi și în primul tur, Comisia Electorală Centrală efectuează tragerea la sorţi, consemnând faptul respectiv într-un proces-verbal.
Dacă unul dintre candidaţi se retrage, cel care rămâne în cursă e considerat ales dacă a întrunit cel puţin jumătate din voturile celor care au participat la alegeri. În turul doi, alegerile vor fi declarate valabile indiferent de numărul de participanţi.