În Elveţia, după remunerare! Atletul Ion Luchianov a plecat la Zurich, ca să facă rost de bani pentru apartament
În Elveţia, după bani! Unul dintre cei mai buni atleţi moldoveni, Ion Luchianov, va participa în finala Ligii de Diamant ca să facă rost de bani pentru apartament. Sportivul a plecat deja la Zurich, unde va apărea în faţa publicului alături de marele Usain Bolt.
La scurt timp după ce a revenit de la Mondialul de la Moscova, unde s-a clasat pe locul zece, Ion Luchianov s-a orientat spre Liga de Diamant. Sportivul a ales să participe la competiţie în calitate de pacemaker, fapt pentru care şi-a asigurat din start o primă.
"Sunt toţi premianţii de la Mondiale care vor merge la record mondial. Eu trebuie să particip. Să-i duc al doilea kilometru. Pentru asta se plăteşte. Tot e o chestie. Trebuie să caut să câştig undeva, dacă în ţară nu pot să fac bani, trebuie să fac în afară. Mi-am cumpărat singur apartament şi mai am de achitat. De asta încerc să fac un ban să-mi achit obligaţiile", susţine atletul.
Luchianov speră totuşi că statul îi va oferi finanţare cel puţin ca să se pregătească de competiţiile oficiale.
"La noi au fost aşa întrebări la Minister: 'pentru ce îi tebuie lui Luchianov cantonament în ianuare şi februarie, dacă Mondialul va avea loc în august?' Păi nu te antrenezi cu o lună înainte de concurs. Sunt perioade de volum, perioade de intensitate. Asta presupune pregătirea un sezon întreg, nu o lună sau două, cum cred unii specialişti de la Minister", mai spune atletul.
Ion Luchianov va ieşi la start în finala Ligii de Diamant joi seara. Cursa la 3000 de metri cu obstacole este programată imediat după finala probei de 100 de metri, la care va participa Usain Bolt.