În Franța localnicii au ridicat un zid în jurul unui hotel pentru a nu găzdui imigranții
Localnicii din Séméac, un orășel din departamentul Hautes-Pyrénées, din sudul Franței, au construit în noaptea de duminică spre luni un zid de 18 metri lungime și 1,8 metri înălțime, pentru a împiedica accesul imigranților într-un hotel dezafectat transformat în centru de primire, relatează presa franceză citată de digi24.ro
Centrul va funcționa într-un fost hotel, „Formule 1”, situat într-un cartier de la periferie. Hotelul aparținea grupului AccorHotels, dar a fost cumpărat de autoritățile centrale pentru a fi transformat într-un centru pentru imigranți.
Obiectivul acestei operațiuni-fulger a celor care își spun „colectivul Séméac” este de a-și exprima nemulțumirea în legătură cu deschiderea acestui centru de primire ce ar urma să găzduiască, în august, 85 de imigranți.
Localnicii sunt nemulțumiți de locul de amplasare a centrului, într-o zonă rezidențială, dar și de faptul că autoritățile centrale nu se consultă, când iau asemenea decizii, cu membrii comunităților locale.
Cei care au construit zidul, ca și Primăria, țin totuși să sublinieze că nu se opun ideii de a primi imigranți, dar sunt deranjați că au fost puși în fața faptului împlinit, fără a fi întrebați. Unii admit, totuși, că se tem că valoarea proprietăților lor imobiliare ar putea scădea, odată cu venirea imigranților.
Primăria este, la rândul ei, preocupată de modul în care ar putea asigura integrarea imigranților și a copiilor acestora. Cele două creșe și cele două școli primare din localitatea nu sunt adaptate pentru a face față unui număr mai mare de copii.
„Colectivul Séméac” susține că a ridicat zidul în deplină legalitate, cu toate autorizațiile necesare. Pentru aceasta, a închiriat o parcelă de teren care asigura accesul către hotel, dar care nu era declarată ca fiind cale de acces. Apoi a depus la Primărie o cerere de autorizare de efectuare de lucrări, cerere care a fost validată în 24 de ore.
Acum, noului proprietar al hotelului, compania care administrează aceste centre de primire, nu-i mai rămâne decât să se adreseze justiției. Dar pentru că hotelul nu funcționează, nu s-a putut depune nici măcar o reclamație de tulburare a liniștii publice.