În luna decembrie, pe câmpurile din țară rămân NERECOLTATE lanuri întregi de porumb. Care este cauza
În luna decembrie, pe câmpurile din țară rămân nerecoltate lanuri întregi de porumb. Gradul de umiditate al boabelor este ridicat, iar depozitarea necorespunzătoare a acestora implică anumite riscuri. Astfel, în condiţiile în care fermierii au obţinut în acest an o recoltă record, uscătoarele de cereale nu fac faţă numărului mare de solicitări.
Este şi o consecinţă a crizei gazelor din lunile octombrie şi noiembrie, când elevatoarele din ţară nu au activat. Printre cei care s-a bucurat de o recoltă bună este şi Mihail Bobicov, din oraşul Căuşeni. Însă până în decembrie, agricultorul a reuşit să recolteze doar o parte din porumb.
„Criza cu gaz nu a dat voie să usuce la timp, să meargă permanent lucrul. Era timp de o lună de zile elevatoarele închise, nu puteau să usuce. Şi când s-a pornit valul, nu reuşea elevatorul să îl primească.”, a relatat Mihail Bobicov, fermier.
Agricultorul urmează să mai recolteze porumb, însă pământul este umed, iar combinele nu pot intra în câmp. Așa că va începe lucrările când se va lăsa gerul.
Nu şi-a strâns porumbul de pe câmp nici Ştefan Roşca din satul Popeasca, raionul Ştefan Vodă.
„Ne-a rămas în jur de 20 de hectare. Nu am avut unde duce roada, pentru că nu lucrau uscătoarele. Nu am avut aşa situaţie. La noi în octombrie era tot deja strâns.”, a menționat Ştefan Roșca, fermier.
Agricultorul speră ca porumbul să atingă indicele optim de umiditate în câteva săptămâni. Acum însă nu-l strânge pentru a nu avea pierderi.
Fermierii usucă porumbul, dar şi alte cereale la elevatorul din oraşul Căuşeni. În ultimele săptămâni acesta lucrează la capacitate maximă. Vasile Costin a venit cu 700 de tone de porumb pe care l-a recoltat acum câteva zile.
„- Capacitatea e foare mare. Tot porumbul necesită prelucrare de uscat. Şi în cazul dat trebuie mai mult timp.
- Cât timp aţi aşteptat rândul?
- Stau oamenii şi o sutcă şi două stau.”, a declarat Vasile Costin, fermier.
În acest an, femierii au semănat porumb pe o suprafață de peste 500 de mii de hectare, iar recolta globală va constitui peste 2,3 milioane de tone. O bună parte va fi exportată în țări din Europa, Asia și Africa. Directorul Căilor Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, susţine că în ultimele luni, întreprinderea a transportat la portul din Reni, Ucraina, o cantitate record de cereale.
„Din iunie şi până în octombrie, am exportat 6 255 de vagoane. În patru luni. E aproape la fel de mult ca în anii 2018-2019 împreună. Nu am înregistrat aşa multe cereale, în ultimii 10 ani precis.”, a precizat Oleg Tofilat, director general al CFM .
Potrivit Ministerului Agriculturii, până în decembrie, fermierii moldoveni au reuşit să recolteze doar 68 la sută din suprafața totală de porumb din ţară.