În Marea Britanie a fost inaugurată expoziţia "Chelsea Flower Show"
Oraşul britanic Chelsea este, zilele acestea, un adevărat paradis al florilor. Cea mai mare expoziţie de plante din lume s-a deschis astăzi, 24 mai, pentru public, după ce a fost vizitată şi de regina Elisabeta a II-a.
În această săptămână, în Marea Britanie, are loc expoziţia Chelsea Flower Show, care reuneşte creaţii ale celor mai cunoscuţi designeri. Ei spun că au depus eforturi considerabile pentru ca totul să fie perfect.
"Săditul plantelor este cea mai frumoasă parte. Toate sunt importante, dar după ce sunt sădite plantele grădina prinde viaţă. Pentru ca totul să iasă bine, trebuie să muncim foarte mult. Să faci totul în termen este întotdeauna un lucru dificil", spune Cleve West, designer.
Regina Marii Britanii a vizitat expoziţia şi a rămas încântată de privelişte. Monarhul a primit şi o orhidee, dintr-o specie nouă, care îi poartă numele. La expoziţie poate fi văzut şi trandafirul numit în onoarea proaspeţilor căsătoriţi, William şi Catherine.
Anul acesta, în cadrul evenimentului sunt prezentate 17 grădini tematice, printre care şi pavilionul malaezian, al cărui acoperiş este acoperit cu orhidee şi epifite. De asemenea, deosebită este şi grădina Monaco, dedicată peisajului şi plantelor de origine mediteraneană, dar şi cea japoneză, numită „Green Poem”.
Expoziţia se încheie pe 29 mai, când se vor acorda şi premii pentru cele mai frumoase creaţii.