În Marea Britanie au început audiţiile pentru un nou episod din seria "Star Wars"
În Marea Britanie au început audiţiile pentru un nou episod din seria "Star Wars", care va apărea pe marile ecrane pe 18 decembrie 2015. Primul casting a avut loc în oraşul Bristol, după care vor fi organizate şi în alte localităţi din ţară, dar şi din Statele Unite.
"Îmi doresc să primesc rolul principal în această peliculă. Chiar dacă succesul nu va fi de partea mea, faptul că am participat la audiţiile pentru "Star Wars" va fi o amintire pentru întreaga viaţă", a declarat o participantă la casting.
Reprezentanţii studiourilor Disney au anunţat că noul film va fi regizat de creatorul producţiei cinematografice "Startreck", Jeffrey Jacob Abrams. Iar filmările vor începe în vara anului 2014, în legendarul studiou Pinewood, unde au fost create filmele despre James Bond.
Deocamdată, scenariul filmului nu a fost făcut public şi nu se ştie cine va interpreta rolurile principale. Se zvoneşte însă că din distribuţia peliculei vor face parte actorii din seriile precedente, Harrison Ford, Carrie Fisher şi Mark Hamill.