În Mexic a fost decretată stare de urgenţă, din cauza unei epidemii de gripă aviară
În Mexic a fost decretată stare de urgenţă, din cauza unei epidemii de gripă aviară, care a afectat până acum aproape două milioane de păsări din întreaga ţară. Ministerul mexican al Agriculturii a anunţat că starea de urgenţă a fost instituită cu scopul de a diagnostica, a preveni, a controla şi eradica virusul gripei aviare A(H7N3).
Virusul a fost depistat pe 20 iunie, iar 870 de mii de păsări care s-au îmbolnăvit, au murit sau fost sacrificate. Virusul se transmite prin contact direct între animale sau indirect prin produse infectate. deocamdată, nu au fost înregistrate cazuri de transmitere la om.
Oficialii mexicani nu au mai decretat stare de alertă din 2009, când în Mexic a izbucnit pandemia de aşa-numita "gripă porcină", H1N1, care s-a răspândit la oameni şi a provocat mii de decese în întreaga lume.