În Moldova drogurile sunt extrem de accesibile, spun adolescenţii
Unul din cinci copii din Moldova, cu vârste de 15-16 ani, au fumat în anul 2011. Aproape jumătate din adolescenţi au consumat băuturi alcoolice, iar 14 la sută au consumat droguri. Aceste date fac parte dintr-un raport privind consumul de alcool, droguri şi tutun în rândul elevilor, elaborat de Şcoala Europeană pentru Proiecte şi Sondaje.
18 la sută dintre participanţii la sondaj au spus că au fumat în ultimele 30 de zile. Totodată, aproape 40 de procente dintre adolescenţi au declarat că, în ultima lună, au consumat cinci sau mai multe tipuri de băuturi alcoolice, la o singură petrecere. Jumătate dintre băieţi au băut mai multă bere, iar o treime dintre fete au consumat mai mult vin. La ultima beţie pe care au avut-o în 2011, aceşti copii au băut, în medie, câte 40 de grame de alcool pur. Alţi 14 la sută dintre adolescenţii intervievaţi spun că în Moldova drogurile pot fi uşor obţinute.
Nouă la sută dintre aceştia au consumat, anul trecut, extasy, LSD şi substanţe halucinogene, iar alţi cinci la sută s-au drogat cu haşiş sau marijuana. Autorii sondajului susţin că le-a fost dificil să efectueze cercetarea în ţara noastră, întrucât răspunsurile colectate au fost incerte, incoerente şi inconsecvente. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de aproximativ 2.700 de copii cu vârstele cuprinse între 15 şi 16 ani, din localităţile de pe malul drept al Nistrului.
Consumul alcoolului şi tutunului de către elevi este favorizat de atitudinea permisivă a vânzătorilor. În urma unui experiment realizat de echipa Publika TV, am constat că majoritatea comercianţilor nu ţin cont de legislaţia în vigoare, care interzice vânzarea acestor produse persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani. Băiatul din imagini are 16 ani. Urmărit de camera de luat vederi, el a încercat să cumpere bere şi ţigări din mai multe magazine şi chioşcuri. Din cinci tentative, în trei cazuri minorul a fost deservit de vânzători.
Reacţia vânzătorilor a fost diferită.
"Mi s-a părut că arată destul de matur. Sunt mulţi minori care cumpără ţigări, dar nu le vindem", susţin aceştia.
"Acest cumpărător nu e minor, este vizibil. A zis că are 19 ani şi l-am crezut pe cuvânt", se justifică comercianţii.
Pentru vânzarea alcoolului şi ţigărilor copiilor, legislaţia prevede amenzi de până la 2.400 de lei pentru persoanele fizice şi până la şapte mii de lei pentru persoanele juridice. În ambele cazuri, vinovatul este privat şi de dreptul de a practica anumite activităţi.