"În Moldova nu există masoni, membrii organizaţiei urmăresc interese politice şi financiare"
Mai mulţi istorici, experţi şi analişti resping ideea, potrivit căreia Republica Moldova ar fi condusă de masoni. Pe de altă parte, cei care admit această realitate, spun că membrii organizaţiei urmăresc interese politice şi financiare. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii Ţara lui Dogaru.
"Cel putin astazi, în Moldova un element veritabil de masonerie nu văd. După toate canoanele acestor organizaţii, cu toate că sunt secrete care nu corespund niciunui criteriu", a menţionat analist politic Mihai Cernenco.
Şeful Serviciului de Stat de Arhivă , Ion Varta, spune că: "Povestea asta se pliază perfect pe aşa numita teorie a conspiraţiei. Există, probabil, doritori de a se menifesta de o manieră un pic mai exotică".
Unii invitaţi consideră că cei care se consideră masoni sunt, de fapt, oameni bogaţi, care urmăresc interese economice.
"Francmasoneria în Moldova caută să meargă pe drumul pe care şi l-au propus ca să fie prezenţi peste tot şi să încerce să menţină controlul pe unde se poate, să-şi satisfacă interesele economice", a specificat preşedinte PNL, Vitalia Pavlicenco.
"Când vorbim despre masonii din Moldova şi încercăm să aflăm care este influenţa lor asupra politicului din ţara noastră, putem spune că este un grup de indivizi care încearcă să emite ritualuri şi încearcă să se joace de-a împuternicirea", a explicat expertul în politică externă Andrei Ilaşciuc.
Masoneria este o societate secretă, care orchestrează schimbarea regimurilor politice din lume. Membrii se consideră fraţi şi nu au dreptul să divulge secretele organizaţiei.
- Ghimpu: Deputaţii care au plecat din PCRM au interese sau dosare. Se duc la cei care-s cu pâinea şi cuţitul în mână
- O moldoveancă, premiată cu 50.000 de euro la un concurs internaţional de vioară
- Simboluri masonice pe mai multe instituţii de stat. Cine sunt masonii din Moldova şi ce fac atunci când se adună